„Regina a aprobat ordinul de suspendare a Parlamentului începând nu mai devreme de luni, 9 septembrie, și nu mai târziu de joi, 12 septembrie 2019, până pe 14 octombrie 2019 (…)”, se arată într-un comunicat oficial.
Premierul conservator Boris Johnson i-a cerut reginei Elizabeth a II-a suspendarea Parlamentului pentru a evita o decizie legislativă prin care să fie blocată ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană fără niciun acord Brexit. Boris Johnson speră să reușească astfel să retragă Marea Britanie din Uniunea Europeană în orice condiții, inclusiv fără niciun acord Brexit.
Întrebat dacă încearcă să oprească Parlamentul să dezbată situația Brexit, Boris Johnson a declarat, conform Sky News: „Nu, este total neadevărat”.
Însă președintele Camerei Comunelor, John Bercow, a catalogat inițiativa drept „situație constituțională revoltătoare”. „Este evident și pentru un orb că scopul suspendării Parlamentului este oprirea dezbaterilor pe tema Brexit”, a argumentat Bercow.
Jeremy Corbyn, liderul Partidului Laburist (centru-stânga, opoziție), a declarat: „Sunt înspăimântat de lipsa de chibzuință a Guvernului Johnson, care vorbește despre suveranitate, dar vrea să suspende Parlamentul pentru a evita examinarea planurilor sale pentru un Brexit fără acord lipsit de orice raționalitate. Este revoltător, este vorba de o amenințare la adresa democrației noastre. De aceea, Partidul Laburist lucrează în Parlament pentru a trage la răspundere aceste Guvern nechibzuit și pentru a evita un dezastruos Brexit fără acord pe care Parlamentul l-a exclus deja. Dacă Johnson are încredere în planurile lui, ar trebui să le supună votului cetățenilor într-un scrutin parlamentar sau într-un referendum”.
Foto: Hepta